Cristian Român, inamicul apocalipselor

Cristian Român, inamicul apocalipselor: "
Cristian Român are o meserie rară la noi în ţară: este scriitor de ştiinţă. Preferă cuvântul de “scriitor” celui de “jurnalist” deoarece îi place să îmbrace ştiinţa rece, obiectivă, într-o poveste frumoasă. Miza este mare, iar bătălia o dă împotriva ignoranţei. Din păcate, adversarul este puternic. După cum spune şi el, „pseudoştiinţa se răspândeşte cu viteza întunericului”. Drept urmare, a atacat pe toate canalele posibile: online, presă tipărită, radio şi televiziune. Acum mai are puţin şi împlineşte două decenii de când scrie articole de popularizare a ştiinţei.

După Remus Cernea şi Toma Pătraşcu, cel de-al treilea episod al serialului VerticalNews dedicat oamenilor care vor să clădească o altă Românie vi-l aduce în prim-plan pe cel care a combătut neroziile ori de câte ori a avut ocazia. Este senior editor la revista „Ştiinţă şi tehnică” şi are o mulţime de emisiuni la radio şi la TV: „Maşina timpului” la Radio Lynx, „Cronica scepticului” şi „Cronica ştiinţă şi tehnică” la TVRM. În plus, îşi face timp şi să posteze pe blog.

Politicienii şi ştiinţa, un fel de „baba şi mitraliera”

Are personajele sale preferate pe care le urmăreşte constant pentru a afla ce catastrofe ne mai pândesc. Oreste, de pildă, un mare fan al teoriilor apocaliptice, este „abonat” la ironiile lui Cristian Român. La fel Urania, Alina Badic sau emisiunea „Semne” de pe TVR. „„Semne” e îngrozitoare. E un atac împotriva ştiinţei. Era atacată vaccinarea, care era prezentată ca o joacă a omului de-a Dumnezeu. E cumva un păcat să te vaccinezi”, povesteşte el.
În general, e foarte indignat de toate prostiile care se scriu în presă. Exemple sunt cu nemiluita: Luna e din fier, planeta Jupiter va exploda, în 2012 Pământul va începe să se rotească invers, gaura neagră provocată de acceleratorul de particule de la Geneva o să înghită lumea. Şi aşa mai departe. „Consider că eu însumi sunt atacat când văd aberaţiile de la televiziune. Sunt cumplit de revoltat şi e o revoltă amestecată cu groază”, explică el.

Şi mai grav i se pare că oameni cu funcţii importante în ţară cred în astfel de lucruri. Să ni-l amintim pe Mircea Geoană, candidat la preşedinţie în 2009, care se plângea pe la televiziuni că i s-au făcut farmece cu „flacăra violet” şi că d-asta a pierdut alegerile. Dar şi pe actualul şef al statului, Traian Băsescu: „Preşedintele nostru nu se plimba cu Aliodor Manolea? El e specialist în paranormal şi stă alături de preşedinte”, arată Român. Una e ca Oana Zăvoranu să meargă la vrăjitoare ca să scoată mercurul din ea, alta ca un politician precum Varujan Vosganian să descrie cum a fost supus atacurilor psihotronice de forţe oculte.

Prima amintire din cărucior: un avionCristian Român, de profesie inginer aerospaţial, nu s-a ocupat dintotdeauna de popularizarea ştiinţifică. Dar ştiinţa l-a fascinat de când era mic. Prima lui amintire e din cărucior: „Deasupra mea zbura un avion şi m-am mirat foarte tare. Şi aşa mi-au plăcut maşinile de zburat”, povesteşte Român, în vârstă de 53 de ani. La acea dată locuia la Mangalia şi privea ore în şir avioanele care îi treceau pe deasupra capului la parada de Ziua Marinei. Revista „Ştiinţă şi tehnică”, seria „Ştiinţa învinge” de la Editura Tineretului sau colecţia „Povestiri ştiinţifico-fantastice” au fost cele care l-au învăţat să citească. „În cărţile de povestiri SF era clar că ştiinţa îl făcea pe om să părăsească planeta”, spune el.

Nerăbdător, în clasa I a fost dezamăgit că fizica şi chimia se nu se studiau şi că nu aveau laborator. A recuperat însă pe plan artistic: i-a venit ideea să monteze în clasă o piesă de teatru pe baza serialului SF „Terra 2” din revista „Cutezătorii”. A desenat calculatoare şi rachete aşa cum şi le imagina cu mintea copilului de clasa a III-a: „Eu eram Ramiro, care la un moment dat şi păţea ceva: cădea. Şi am reuşit să cad foarte zgomotos, în aplauzele şcolii”. Acum, crede nu mai există acelaşi entuziasm pentru cluburi de ştiinţă în şcoli, iar literatura SF actuală îl dezamăgeşte prin accentele apocaliptice şi civilizaţiile care aduc „a combinat petrochimic, cu multe ţevi”.

„Teleenciclopedia” şi serile pe pervazul vecinilor

Televizor a avut târziu, abia pe la zece ani. La acea dată, cutia neagră cu imagini era scumpă, cât două salarii. Dar nu a ratat „Teleenciclopedia”. Vecinii de la parter aveau deja televizor, iar el şi alţi copii se uitau de afară, de pe pervaz. „Erau drăguţi, stăteau cu geamul deschis”, povesteşte Român.
Apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a făcut liceul de fizică „Aurel Vlaicu”. Acum nu mai ducea dorul laboratoarelor. Erau atât de bine echipate, cu cea mai nouă aparatură din RDG, încât profesorii nu ştiau cum să le folosească. Îşi aminteşte că se învăţa serios: elevii aveau ca proiect să pună în funcţiune aparatura, iar câţiva colegi de-ai lui au construit un laser.
Tot în acea perioadă a început să facă paraşutism la Clinceni. Scopul său era să devină pilot, însă a înţeles rapid că nu va putea din cauza miopiei. Aşa că s-a reorientat spre Facultatea de Inginerie Aerospaţială de la Politehnică. În timpul facultăţii a fost contaminat de „microbul” scepticismului: „Mulţi dintre profesori ne repetau un lucru: nu luaţi formulele direct cum le vedeţi voi tipărite. Verificaţi-le. Oricând se poate strecura o eroare de tipar, pe care dacă nu o băgaţi de seamă, s-ar putea să vă aducă în dar o pereche de brăţări lipite. Inginerul de aviaţie are răspunderea vieţii a sute de oameni”.

Primul articol de ştiinţă: cum funcţionează bursa

După facultate, a lucrat la fabrica de avioane de la Bacău, apoi la cea de la Băneasa şi, într-un final, la Aerofina. A fost destul de dezamăgit: de obicei, trebuia să facă muncă de birou şi stătea mai mult în preajma hârtiilor decât a avioanelor. Lucrurile au început să scrârţâie şi, după Revoluţie, această industrie a intrat tot mai mult în declin.
Situaţia s-au schimbat într-o dimineaţă când, la cafea, a dat peste un anunţ dintr-un ziar.
Revista „Ştiinţa şi tehnică” organiza un concurs pentru angajarea unui redactor. S-a prezentat şi a obţinut postul, „care i se potrivea ca o mănuşă”. Primul articol pe care l-a scris era, culmea, despre economie: cum se joacă la burse.

Cum se umanizează ştiinţa: “Obezii trăiesc mai puţin. Stele obeze la fel”Despre profesia lui de acum are o idee care poate părea uşor ciudată la prima vedere: pleacă de la convingerea că oamenii nu vor să citească articole de ştiinţă. Aşa că se străduieşte să le scrie cât mai atrăgător: mai face câte o glumă, mai foloseşte câte o metaforă. Când scrie despre o stea, ea devine un personaj. Un om: „Uite, obezii trăiesc mai puţin. Stele obeze la fel”, spune Român. “Mie mi-a plăcut mereu ştiinţa povestită, nu relatată. Pentru că ştiinţa ca atare e rece. E lipsită de sentimente. Nu e nici frumoasă, nici urâtă, nici morală. E o constatare. Rolul celui care o comunică e să o umanizeze”, continuă el.

Ca să stârnească interesul oamenilor, chiar inventa poveşti după tiparul teoriei conspiraţiei: metanul ne va omorî, un virus le controlează mintea astronauţilor. „Şi la toate articolele astea, la sfârşit, ziceam: “Bă, păcăleală!””, poveşteşte râzând. Voia doar să le insufle cititorilor un strop de scepticism: „Poţi face informaţia credibilă minţind în draci”.La un moment dat, când nu au mai fost bani pentru plata chiriei din Casa Presei Libere, redacţia „Ştiinţă şi tehnică” s-a mutat la el acasă: „Întreaga bucătărie a revistei se petrecea în dormitorul meu. Acolo se făcea revista de la cap la coadă”. Era omul-orchestră: redactor, editor, făcea machetele, prelucra imaginile. “Asta e partea romantică”, îşi aminteşte acum.

„E dureros că în România omul de ştiinţă nu simte nevoia să acţioneze”

E nemulţumit că, în faţa avalanşei de aberaţii din presă sau de pe site-uri şi bloguri, oamenii de ştiinţă români nu ies în faţă ca să îşi spună cuvântul. „La noi în ţară, omul de ştiinţă, cel puţin în anumite zone, consideră că a ieşi în public e un semn de vedetism. Că nu ţine de zona sobră a omului de ştiinţă. Pentru mine e dureros că în România omul de ştiinţă nu simte nevoia să acţioneze, să protesteze când lucrurile o iau razna”. Aşa că rămâne loc pentru pseudoştiinţă: „Antidarwiniştii şi-au găsit spaţiu la TV. Academia Română, în loc să dea un comunicat în ce priveşte atacarea lui Darwin, a tăcut”.

Din punctul lui de vedere, cultura generală trebuie să includă şi ştiinţa. „Fiecare pământean trebuie să aibă un minimum de cunoştiinţe din zona ştiinţei: care e diferenţa dintre o stea şi o planetă. Dacă eu fac un dezacord sau stâlcesc nişte cuvinte, toţi mă vor condamna. Dar faptul că cineva nu ştie lucruri elementare de matematică, regula de trei simplă, e un semn de mare valoare. Te poţi lăuda cu asta. Am văzut la televizor. Dar nu am văzut pe niciunul să se laude că nu ştie care e diferenţa dintre subiect şi predicat”.

O altă problemă este cea a educaţiei care se face în şcoli. Român consideră că, din păcate, elevii nu sunt învăţaţi să fie sceptici. „Principala armă a ştiinţei este îndoiala. Nimic nu trebuie luat de bun”, spune el. La şcoală copiilor li se spune că Pământul se roteşte în jurul Soarelui, dar nu li se explică dovezile: „Noi am învăţat la şcoală sub formă de definiţie. Nu am fost învăţaţi să ne punem întrebări”.

Până una-alta, Cristian Român îşi continuă lupta. Este însă una de durată, iar finalul ei, spre deosebire de aşa-zisul sfârşit al lumii, nu e aproape: „Acum vreo două săptămâni mă opreşte o doamnă la a patra tinereţe. „Nu vă supăraţi, dumneavostră sunteţi Cristian Român?” Mamă, m-am topit imediat. Dacă mă ştiu şi doamnele în vârstă e bine. „Eu sunt” şi aşteptam să mă întrebe de una, de alta. Dar zice: „De ce nu mai este emisiunea lui Oreste?””.

Poveste spusă de A.D."