Cei patru tineri români acuzaţi de uciderea lui Walter Allavena, bărbatul de 53 de ani care ar fi intervenit într-o încăierare petrecută în localitatea Torri, lângă Ventimiglia, au fost condamnaţi în primă instanţă la 9 ani de închisoare fiecare, pentru omor prin imprudenţă. Episodul a avut loc în noaptea de 9 spre 10 aprilie 2011.
Judecătorii au mai decis ca românii să plătească despăgubiri în valoare de 240 de mii de euro văduvei şi fiului victimei.
Cei patru tineri români, cu vârsta cuprinsă între şi 36 de ani sunt: Andrei Mihut Bogdan, de 21 de ani, Marius Ciprian Mereut de 35, Aurelian Mereut Sebastian, de 31 de ani şi Aredelean Mihai, de 18 ani.
Iniţial, procurorul a cerut o pedeapsă de 18 ani, redusă ulterior datorită procedurii abreviate. Judecătorul pentru audienţă preliminară a echivalat circu
mstanţele atenuante cu cele agravante, referitoare la violenţa de grup.
Avocatul românilor, Marco Bosio, a anunţat că va recurge în Apel şi că aşteaptă să citească motivaţia curţii. El a solicitat o nouă expertiză medicală
Avocaţii familiei lui Walter Allavena au cerut, în schimb, ca cei patru să fie acuzaţi de omor voluntar, având în vedere- susţin ei-că imputaţii ar fi trebuit să ştie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu