vineri, 10 februarie 2012

Mutu a fost "briliant" în meciul cu Lazio

Mutu a fost "briliant" în meciul cu Lazio:

Adrian Mutu a fost considerat cel mai bun om al Cesenei în restanţa din deplasare cu Lazio Roma. Atacantul român a înscris un gol şi a obţinut un penalty în meciul pierdut în deplasare, scor 2-3. Fundaşul Ştefan Radu a lipsit din lotul echipei Lazio pentru acest meci, întrucât este accidentat.


După ce gazdele au fost conduse la pauză cu 2-0, goluri care poartă sută la sută semnătura "Briliantului", au revenit spectaculos. Cu Ştefan Radu absent din lotul echipei Lazio, gazdele au reuşit, în repriza secundă, să întoarcă rezultatul, deşi se aflau în inferioritate numerică, adjudecându-şi cele trei puncte puse în joc. Se pare că această echipă a Cesenei este prea mică pentru Adrian Mutu. Orice ar face "tricolorul", Cesena nu are forţa să reziste în Serie A. E tot pe locul 19, penultimul în campionatul italian.


Cel mai bun om al Cesenei


Mutu a revenit cu gol după pauza impusă de antrenorul Cesenei la meciul de la Napoli. Integralist, a marcat în minutul 13, iar în minutul 32 a fost faultat în careu, ceea ce a atras eliminarea jucătorului de la Lazio şi acordarea unui penalty pentru echipa sa. Graţie lui, la pauză,

Citeşte mai mult...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu